Nicușor Dan exclude revenirea la TVA 19 în bugetul 2026
Președintele Nicușor Dan a spus într-o conferință de presă că nu ia în calcul revenirea la cota standard de TVA de 19%. Potrivit acestuia, nivelul actual de 21% este deja parte din bugetul pe 2026, iar acel buget nu se redeschide pentru modificări.
„Ați spus un scenariu. Legat de TVA, este parte din bugetul pe 2026 și nu este în discuție o modificare a bugetului pe 2026.”
Întrebarea a apărut în contextul posibilității schimbării premierului Ilie Bolojan, după ce PSD decide astăzi dacă îi retrage sprijinul politic. Președintele a fost întrebat dacă, în cazul numirii unui nou premier, ar discuta reducerea cotei standard de la 21% la 19%. Răspunsul a fost negativ.
Reamintim cadrul actual, rezultat din Legea 141/2025, aplicabil de la 1 august 2025:
- cota standard de TVA a crescut de la 19% la 21%;
- TVA la alimente și în sectorul HoReCa a crescut de la 9% la 11%;
- TVA a crescut de la 5% la 11% pentru livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, biletele la muzee, livrarea de lemn de foc și livrarea de energie termică în sezonul rece, destinată anumitor categorii de consumatori.
Mesajul oficial pentru mediul de afaceri este că parametrii de TVA bugetați pentru 2026 rămân, la acest moment, cei deja asumați. Practic, setările introduse în 2025 rămân reperul operațional.
Sursa: presidency